Prima pagină   »  Comunicare   »  Comunicate și noutăți
Comunicate și noutăți
30.08.2020  
Felicitare cu ocazia sărbătorii naționale ”Limba noastră”
Cu prilejul sărbătorii Naționale ”Limba noastră”, administraţia Întreprinderii silvo-cinegetice Străşeni vine cu un mesaj de felicitare şi cu îndemnul de a cinsti limba pe care o vorbim, pentru că este tezaurul cel mai de preţ pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.Să ne mîndrim că avem o Limbă atît de frumoasă, melodioasă și dulce și să luăm mereu aminte, că prin ea se clădesc toate bogățiile noastre materiale și spirituale. Respectul faţă de limba ţării înseamnă nivelul intelectual al demnităţii umane şi naţionale. De aceea este de datoria noastră să ne cinstim limba şi neamul, demonstrîndu-ne, verticalitatea şi patriotismul. Pentru întreaga comunitate sărbătoarea naţională” Limba Noastră” este un motiv de bucurie, de mare izbîndă. Limba este o dimensiune importantă a identităţii unui popor alături de simboluri, trecutul istoric şi cultural. De peste două decenii vorbim în limba pe care ne-au lăsat-o strămoşii şi demonstrăm lumii întregi că ţara noastră are viitor. Felicitări tuturor şi vă dorim lumină în suflet, sănătate, bucurie şi propesperare!
  
26.08.2020  
Felicitare cu ocazia sărbătorii naționale ”Ziua Independenței”
Proclamarea la 27 august 1991 a Independenței Republicii Moldova marchează prin sine realizarea multrâvnitei speranțe a poporului nostru de a fi stăpân pe soarta sa, de ași hotărâ destinul potrivit propriilor principii și oportunități, conform tradițiilor și obiceiurilor acestui scump și drag meleag, lăsate prin moștenire de înaintașii lui. Cu ocazia sărbătorii Naționale ”Ziua Independenței”, Întreprinderea silvo-cinegetică Străşeni vă aduce cele mai frumoase urări de bine, sănătate, fericire. Să purtaţi cu drag în inimă titlul de moldovean. Să ne mândrim cu faptul că suntem un stat independent şi suveran. Să avem încredere în propriile forţe, pentru a făuri un viitor pentru generaţiile următoare. Să ne păstram tradiţiile şi valorile, pentru care au luptat strămoşii noştri.Moldova nu trebuie să rămînă doar locul nostru de baştină, ci din contra să devină plaiul oportunităţilor pentru fiecare din noi. Republica Moldova este o țară mică dar prin conjugarea eforturilor comune vom reuși să-i făurim un viitor mare!La mulți ani, Țară dragă!
  
   
26.08.2020  
Atestarea salariaților
În data de 25.08.2020, în baza ordinului Fondatorului - Agenția ”Moldsilva” nr.291 din 18.08.2020, ”Cu privire la atestarea unor categorii de salariați din cadrul întreprinderilor de stat subordonate”, a fost desfășurată atestarea inginerului șef, contabilului șef și șefilor de ocoale silvice, în scopul perfecționării aptitudinilor profesionale ale salariaților ramurii silvice, sporirii calității serviciilor prestate și/sau bunurilor livrate populației, implementării metodelor contemporane de dezvoltare profesională, promovării și realizării obiectivelor politicii naționale în domeniul dezvoltării durabile a pădurii.
  
22.08.2020  
Cu privire la crearea grupelor mobile de patrulare
În corespundere cu ordinul Agenției ”Moldsilva” nr.293 din 18.08.2020, cu privire la crearea grupelor mobile de control/patrulare, prin ordinul pe întreprindere nr.126 din 21.08.2020 au fost create grupe mobile, în scopul monitorizării modului de organizare și desfășurare a vânătorii în sezonul de vânătoare 2020-2021, sporirii eficienței pazei și protecției fondurilor forestier și cinegetic, pentru prevenirea/depistarea/contracararea delictelor ce afectează fondul forestier și regnul animal, cât și alte fenomene negative din domeniul de referință.
  
   
14.08.2020  
Avertizare meteorologică
  
14.08.2020  
Desfășurarea procedurii de aprobare a noii scheme de încadrare a statului de personal
În baza ordinului Agenției ”Moldsilva” nr.288 din 10.08.2020, cu privire la desfășurarea procedurii de aprobare a noii scheme de încadrare sa statului de personal, în cadrul agenției a fost demarată procedura de aprobare a acesteia, în legătură cu modificarea efectivului-limită de personal, aprobat prin Hotărârea Guvernului Repiblicii Moldova nr.560 din 31.07.2020, cu trecerea în administrare a personalului entităților din subordine.
  
   
03.08.2020  
Cherestea netivită, specia stejar, calitatea III.
Întreprinderea comercializează cherestea netivită, specia stejar, calitatea III, la preț avantajos.Dimensiuni: 22 mm - grosime; 3 m - lungime.