Prima pagină   »  Comunicare   »  Comunicate și noutăți
Comunicate și noutăți
22.11.2021  
Executarea lucrărilor de regenerare a pădurii
În conformitate cu ordinul Fondatorului - Agenția ”Moldsilva” nr.47 din 22.11.2021 ”Cu privire la executarea lucrărilor la compartimentul ”Regenerarea pădurii”, în toamna anului 2021, în fondul forestier, proprietate publică a statului”, în cadrul campaniei de plantare din toamna anului curent, se vor executa lucrări planificate la compartimentul ”Regenerarea pădurii” și anume: pregătirea solului, crearea culturilor silvice; efectuarea lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale; completarea suprafețelor împădurite și regenerate în anii precedenți; scoaterea, sortarea și livrarea materialului săditor, etc., în corespundere cu prevederile Codului silvic și având în vedere respectarea epocii optime de efectuare a lucrărilor, în scopul asigurării îndeplinirii cerințelor calitative și în termen a indicatorilor la compartimentul dat.
  
16.11.2021  
Rezultatele primei zile a campaniei anuale de înverzire a plaiului natal
În prima zi (13 noiembrie, curent) a campaniei anuale naționale de înverzire a plaiului, sub genericul „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, întreprinderea a eliberat autorităților publice locale material săditor (puieți de diverse specii) în cantitate de 2300 buc.La fel, în fondul forestier de stat, gestionat de întreprindere, mai multe instituții și organizații au efectuat lucrări de regenerare naturală prin semănatul ghindei, specia gorun și stejar, în sol, precum și completarea regenerării artificiale cu 300 puieți, specia gorun.
  
   
10.11.2021  
Președinta Maia Sandu îndeamnă tinerii din țară să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă tinerii să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului, care începe pe 13 noiembrie. Șefa statului a expediat un mesaj în acest sens, adresat consiliilor elevilor și consiliilor studențești din toată țara.Pentru a se alătura campaniei de înverzire, tinerii vor contacta primăria pentru a afla unde și când vor fi organizate acțiunile de înverzire în localitatea lor și pot ieși la plantat puieți alături de prieteni și familie, colegi și profesori. Pentru a vedea subiectul accesați pagina Președinta Maia Sandu îndeamnă tinerii din țară să se alăture Campaniei naționale de înverzire a plaiului.
  
10.11.2021  
Ministerul Mediului al Republicii Moldova lansează campania anuală națională de înverzire a plaiului „PLANTEAZĂ-ȚI VIITORUL”
Pe 13 noiembrie, în Republica Moldova începe campania anuală națională de înverzire a plaiului „PLANTEAZĂ-ȚI VIITORUL”  în cadrul căreia este lansat apelul de consolidare a eforturilor și mobilizare a întregii țări. În următoarele săptămâni, vor fi plantați 5,5 milioane de puieți pentru a sprijini regenerarea naturală a aproape 580 de hectare și a completa câteva mii de hectare de plantații recente. Campania va dura o lună și va implica sute de primării și instituții, din toate regiunile țării, zeci de ONG-uri și grupuri locale.Potrivit cifrelor oficiale, în prezent rata de împădurire a Republicii Moldova este puțin peste 11% din teritoriu. Iar studiile arată că pădurile trebuie să acopere cel puțin 25% din teritoriul țării, pentru un mediu echilibrat, cu o calitate mai bună a aerului și solului, o cantitate suficientă a apei și o biodiversitate sănătoasă. Este necesară reconstrucția ecologică și extinderea Fondului Forestier. În contextul boom-ului mondial al preocupărilor legate de încălzirea globală și ultimelor angajamente asumate la nivel internațional de țara noastră, până în anul 2030 este necesară restabilirea pădurilor și extinderea pe un spațiu de cel puțin 100 000 ha. Conservarea și plantarea masivelor forestiere se numără printre prioritățile Ministerului Mediului și este un obiectiv al planului de guvernare. Lipsa vegetației este un factor semnificativ în apariția problemelor de orice ordin precum: eroziunea, degradarea solului, pierderea anuală a solului fertil, seceta, înnămolirea râurilor, schimbările climatice, etc.Pentru a întrerupe lanțul acestor probleme, inclusiv tăierilor ilegale, exploatării abuzive, corupției, nepăsării, care generează pagube anuale cauzate economiei țării, este necesară sporirea gradului de conștientizare al cetățenilor, întrucât pădurea are un rol major în sănătatea mediului, sănătatea animalelor și sănătatea umană. Doritorii ce vor fi interesați să participe la înverzirea teritoriului țării pot afla când și unde sunt organizate plantările de arbori în localitatea sa, accesând prima pagină web a Ministerului Mediului – www.mediu.gov.md , unde va exista un centru informațional on-line dedicat acestei campanii. Pe 13 noiembrie, ieșim la înverzire cu familii și colegi pentru a ne planta viitorul!