Î.S.Întreprinderea silvo-cinegetică Strășeni
Mesaj de felicitare cu 9 Mai - Ziua Victoriei
08.05.2020

Stimaţi eroi ai celui de-al doilea război mondial,

Ne exprimăm recunoştinţa pentru fiecare din Dvs. pentru aportul şi grija manifestată dar şi pentru spiritul de patriotism de care aţi dat dovadă pe timp de război.

Chiar dacă an de an, Vă adresăm sincere mulţumiri şi maximă recunoştinţă, aceasta nu se compară cu emoţiile şi cu sacrificiile marilor eroi ai neamului nostru.

Sunteţi cei care şi astăzi ne demonstraţi că valoarea supremă a unei naţiuni este patriotismul şi spiritul civic, care trebuie să persiste la fiecare, iar demnitatea naţională trebuie să ne consolideze în memorie, toleranţă şi atitudine umană unii faţă de alţii.

Stimaţi veterani,

Sacrificarea eroilor, care au trecut prin grele încercări militare şi care au învins fascismul în numele păcii şi libertăţii, va rămîne pentru totdeauna în memoria oamenilor.

Vă adresăm cele mai sincere felicitări cu ziua de 9 mai, Ziua Victoriei, dorindu-vă să aveţi parte de sănătate, putere de viaţă, înţelegere şi prosperitate.

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.